Despre Mine

Salut! 
Sunt Sorin Pastramă, antreprenor și fondatorul proiectelor Câmpulung Chalet și Malinului Resort & Spa.

Totul a început în 2022, când am construit prima mea cabană A-Frame, pentru grupuri de până la 10 persoane. Ideea era simplă: voiam să creez un loc în natură unde oamenii să se poată deconecta de stresul zilnic și să se bucure de liniște, aer curat și timp de calitate împreună.

Reacția oaspeților a fost peste așteptările mele, iar asta m-a motivat să duc proiectul mai departe. Astfel, în vara anului 2023, am finalizat încă 6 cabane A-Frame, gândite pentru 2–4 persoane, perfecte pentru cupluri sau familii care caută o experiență intimă în mijlocul naturii.

Dorind să dezvolt ceva și mai special, în 2025 am lansat Malinului Resort & Spa, un concept turistic mai amplu care include:
• 6 cabane A-Frame
• 6 cabane Kubik
• și cabana premium Malinului Signature, destinată pentru 4 persoane

Pentru mine, aceste proiecte nu înseamnă doar cazare. Înseamnă experiențe: seri liniștite în natură, timp petrecut cu familia, activități în aer liber și momente în care oamenii își pot reîncărca energia.
 
Sunt implicat personal în dezvoltarea fiecărei cabane, în design, în facilități și în experiența pe care o oferim oaspeților, pentru că îmi doresc ca fiecare persoană care ajunge aici să plece cu sentimentul că a descoperit un loc special.
 
Iar acesta este doar începutul. Viziunea mea este să transform zona Câmpulung într-o destinație de referință pentru turismul de cabane din România.
Team Building